• Living reiki

    Reiki incurajeaza uniunea mintii, corpului si spiritului Despre noi
Reiki poate fi aplicat într-o serie de situaţii care se ivesc zilnic în viaţa cotidiană pentru a combate stresul, pentru a trata oamenii, animalele şi plantele, completând astfel tratamentele alopate, fitoterapeutice sau homeopatice, pentru a învăţa mai uşor sau pentru a găsi soluţii optime.

 

Cine poate sa practice Reiki?

Reiki este un sistem simplu, uşor de învăţat, flexibil, adaptabil oricărei situaţii, foarte practic, disponibil pentru toţi cei interesaţi şi cu efecte imediate. Poate fi practicat de oricine, indiferent de rasă, religie, naţionalitate, sex sau vârstă. Abilitatea de a efectua Reiki trebuie însă primită de la un maestru Reiki, pregătit şi certificat pentru acest lucru, prin intermediul unui acordaj sau a iniţierii.

 

Evenimente

Conferinte
Tabara
Cursuri Reiki Traditional

Cursuri Aprofundare Reiki
Citeste testimonialele

Afectiuni ce pot fi tratate prin Reiki

Afecţiunile care pot fi tratate prin Reiki sunt: afecţiuni dermatologice, afecţiuni ale aparatului cardio-vascular, aparatului respirator, uro-genital, digestiv, sistemului nervos, endocrin, osos, afecţiuni metabolice.

Beneficii ale practicii Reiki: îmbunătăţirea stării de sănătate, relaţiilor interumane, dezvoltarea creativităţii şi intuiţiei, autocunoşterea, depăşirea situaţiilor psihice dificile, stărilor de stres şi de frică, echilibrarea energetică a corpului.